Decalajul global de competențe în securitatea cibernetică în 2026: de ce au nevoie cu adevărat organizațiile

Decalajul global de competențe în securitatea cibernetică în 2026: de ce au nevoie cu adevărat organizațiile

Autor: Adrian Gaitan

Publicație: Evaluris Solutions

Timp de lectură estimat: 8–9 minute

La începutul anului 2026, industria securității cibernetice se confruntă cu un paradox.

Organizațiile cheltuiesc mai mult ca niciodată pe platforme de securitate, apărare în cloud, detectare bazată pe AI și automatizare, însă breșele continuă să crească atât ca frecvență, cât și ca impact. Adevărul incomod este că tehnologia nu mai este factorul limitativ.

Oamenii sunt.

Potrivit ISC2, deficitul global al forței de muncă în securitatea cibernetică a ajuns la 4,8 milioane de posturi neocupate (https://www.isc2.org/Insights/2024/09/ISC2-Publishes-2024-Cybersecurity-Workforce-Study-First-Look). Chiar mai important decât cifra brută: echipele nu sunt doar subdimensionate, ci și subcalificate. Rapoartele recente ISC2 privind forța de muncă subliniază că decalajele critice de competențe sunt acum o preocupare mai mare decât simplul număr de posturi (https://www.isc2.org/Insights/2025/12/2025-ISC2-Cybersecurity-Workforce-Study).

Acest articol analizează cum arată cu adevărat decalajul de competențe în securitatea cibernetică în 2026, de ce modelele tradiționale de recrutare au eșuat și ce competențe trebuie să prioritizeze organizațiile dacă vor să reducă riscul în mod real, nu doar să cumpere mai multe instrumente.

În ultimul deceniu, majoritatea întreprinderilor au urmat aceeași strategie:

Când riscul crește, cumpărați un alt produs de securitate.

Rezultatul este un stack modern de securitate care include adesea:

• Endpoint Detection & Response (EDR)
• Platforme SIEM și SOAR
• Cloud security posture management
• Identity and access management
• Instrumente de rețea Zero Trust

Cu toate acestea, multe dintre aceste medii rămân fragile.

Motivul este simplu: instrumentele de securitate amplifică expertiza, nu o înlocuiesc.

Fără ingineri care înțeleg cum operează atacatorii în medii reale, instrumentele devin:

• Prost configurate
• Reglate incorect
• Ignorate din cauza oboselii de alerte
• Ocolite prin concepție, nu prin defecte de software

În 2026, atacatorii nu „sparg instrumente”.

Ei exploatează sisteme neînțelese.

Decalajul de competențe în securitatea cibernetică nu este distribuit uniform. Anumite competențe sunt constant rare și, în același timp, constant abuzate de atacatori.

1. Cunoștințe de securitate cloud și de atac asupra identității

Breșele în cloud încep rareori cu malware. Ele încep cu:

• Chei API scurse
• Roluri IAM cu privilegii excesive
• Stocare configurată greșit
• Controale slabe de federație a identității

Multe echipe știu cum să implementeze infrastructură cloud, dar mult mai puține înțeleg cum sunt atacate mediile cloud, în special căile de compromitere bazate pe identitate în AWS și Azure.

1. Exploatarea Active Directory și a identității enterprise

În ciuda anilor de avertismente, Active Directory rămâne bijuteria coroanei.

Campaniile moderne de intruziune urmăresc aproape întotdeauna să treacă la controlul identității:

• Abuz Kerberos
• NTLM relay
• Exploatarea AD Certificate Services
• Replicarea credențialelor (DCSync)
• Persistență pe termen lung

Majoritatea organizațiilor încă tratează AD ca „infrastructură”, nu ca suprafață de atac, și nu au personal care înțelege cu adevărat cum se desfășoară compromiterea identității.

1. Răspuns la incidente dincolo de alerte și playbook-uri

Detectarea nu este răspuns.

Multe echipe pot identifica că „s-a întâmplat ceva”, dar au dificultăți să răspundă:

• Cum a pătruns atacatorul?
• Ce a făcut de fapt?
• Ce rămâne încă compromis?

Fără experiență în practica operațională a atacatorului, răspunsul la incidente devine reactiv, lent și incomplet, permițând reinfecția sau compromiterea repetată.

1. Threat hunting și emularea adversarului

Detectarea bazată pe semnături nu mai este suficientă.

O apărare eficientă necesită:

• Threat hunting condus de ipoteze
• Înțelegerea lanțurilor MITRE ATT&CK
• Simularea comportamentului real al atacatorului

Chiar și SOC-urile „bune” se opresc adesea la alertele generate de instrumente, în loc de vânătoare proactivă — unul dintre motivele pentru care ransomware-ul rămâne un rezultat atât de dominant al breșelor în urma intruziunilor în sistem (https://www.verizon.com/business/resources/reports/dbir/).

1. Criminalistică digitală și analiză post-exploatare

Criminalistica rămâne una dintre cele mai puțin dezvoltate capabilități interne.

Când apar breșe, multe echipe nu au capacitatea de a:

• Reconstrui cronologia atacatorului
• Identifica accesul la date cu încredere
• Dovedi izolarea față de autoritățile de reglementare, clienți sau auditori

Expertiza criminalistică este adesea dobândită după un incident major, când este deja costisitoare.

Decalajul de competențe în securitatea cibernetică nu este o problemă abstractă a forței de muncă. Se traduce direct în pierderi financiare și operaționale.

Raportarea IBM Cost of a Data Breach arată că costul mediu global al unei breșe a ajuns la 4,88 milioane USD, marcând o creștere semnificativă de la an la an (https://www.ibm.com/think/insights/whats-new-2024-cost-of-a-data-breach-report) și (https://cdn.table.media/assets/wp-content/uploads/2024/07/30132828/Cost-of-a-Data-Breach-Report-2024.pdf).

Iar aceasta este linia de bază, fără a număra efectele pe termen lung precum:

• contracte pierdute
• erodarea reputației
• cicluri de produs întârziate
• fluctuația talentelor
• fricțiuni mai mari în asigurarea cibernetică

Analizele post-incident ajung frecvent la aceeași concluzie:

„Acest lucru ar fi putut fi detectat mai devreme sau izolat mai rapid dacă echipa ar fi avut o capabilitate tehnică mai profundă.”

Acesta nu este un eșec al instrumentelor.

Este un eșec de capabilitate.

Organizațiile continuă să se bazeze pe presupuneri învechite:

• Diploma echivalează pregătirea
• Certificările echivalează competența
• Anii de experiență echivalează profunzimea

Profesioniștii înalt calificați:

• sunt deja angajați,
• sunt costisitori de atras,
• și sunt selectivi în privința locului în care lucrează.

Așadar, rezultatul pieței este previzibil:

• posturi vacante prelungite,
• echipe supraîncărcate,
• dependență tot mai mare de furnizori externi.

Doar recrutarea nu poate închide un deficit de milioane de roluri.

Organizațiile care reduc cu succes riscul în 2026 și-au schimbat mentalitatea.

În loc să caute la nesfârșit talente rare, ele:

• Identifică personal intern cu potențial ridicat
• Investesc în formare tehnică structurată, practică
• Predau tehnici ofensive echipelor defensive
• Construiesc capabilitate internă, în loc să externalizeze totul

Această abordare duce constant la:

• detectare și răspuns mai rapide,
• impact mai redus al breșelor,
• dependență redusă de consultanți,
• reținere mai bună a talentului de securitate.

Cel mai important, creează echipe care înțeleg de ce funcționează atacurile, nu doar cum se declanșează alertele.

Maturitatea de securitate nu se mai măsoară prin numărul de produse.

Se măsoară după capacitatea echipelor de a:

• Gândi ca atacatorii
• Înțelege căile de atac centrate pe identitate
• Observa devreme configurațiile greșite exploatabile
• Răspunde hotărât atunci când prevenția eșuează

Cele mai reziliente organizații tratează cunoașterea ofensivă ca pe o necesitate defensivă.

Decalajul de competențe în securitatea cibernetică nu se închide — se accelerează.

Organizațiile care tratează securitatea ca pe o problemă de achiziții vor rămâne expuse. Cele care investesc în capabilitate umană, profunzime tehnică și înțelegere reală a atacurilor vor construi reziliență durabilă.

În 2026, cel mai valoros control de securitate rămâne același:

Un om bine format, care înțelege cum eșuează sistemele.